Subscribe to RSS

Natura back to homepage

Vampirii energetici chiar există Vampirii energetici chiar există(0)

Vampirii energetici chiar există.Un nou studiu, realizat de oamenii de știință de la Universitatea din Bielefeld, demonstrează că atât planetele, cât și oamenii, pot extrage sau fura energie de la semenii lor.

Această constatare, spun experții, ar putea avea un impact major asupra viitorului bioenergiei și a modului în care o înțelegem. Cu atât mai mult, descoperirea deschide noi universuri pentru a înțelege mai bine cum oamenii își împart energiile atunci când interacționează.

Ideea că oamenii pot absorbi energie de la ceilalți oameni nu este o noutate, cel puțin din punct de vedere spiritual. Pentru știința modernă, aceasta este o mare descoperire și bioenergia devine un subiect explicabil și accesibil pentru oricine. Dar nu trebuie să uităm, că transferul energetic este un subiect de care erau conștienți anticii și despre care vorbeau cu lejeritate.

TRANSFERUL ENERGETIC LA PLANTE

Profesorul Dr. Olaf Kruse și echipa sa de cercetare biologică au descoperit că alga verde, Chlamydomonas Reinhardtii, se ocupă nu numai de fotosinteză, ci „alimentează o sursă alternativă de energie”. Această constatare se traduce prin capacitatea acestei alge de a extrage energia din alte alge. Rezultatele au fost publicate în revista Nature Communications.

În ultima perioadă, s-a mai descoperit și faptul că plantele de același tip pot comunica între ele și chiar cânta atunci când condițiile de mediu în care trăiesc devin optime.

Experții au reușit să demonstreze printr-o serie de experimente, prin cultivarea Chlamydomonas reinhardtii, că, atunci când se confruntă cu o lipsă de energie, acestea o fură pur și simplu de la celelalte plante.

Alga poate secreta enzime care „digera” celuloza si o descompune in componente mai mici. Ulterior, componentele sunt transportate în celule și transformate într-o sursă de energie, permițând alga să continue să crească.

ENERGIILE OMULUI

De partea cealaltă, omul funcționează într-un mod similar. Psihologul Olivia Bader-Lee susține că florile au nevoie de apă și de lumină pentru a crește, iar oamenii nu sunt atât de diferiți de planete. Trupurile noastre fizice sunt ca bureți și putem absorbi din mediul încojurător diverse energii. Unele sunt benefice pentru noi, în timp ce altele ne dăunează.

energia sufletului - Oamenii de știință confirmă că oamenii pot fura energia de la alți oameni

„Acesta este motivul pentru care există anumite persoane care se simt inconfortabile în grupuri specifice în care există un amestec de energie și emoții”, spune dr. Bader-Lee.

În acest sens, oamenii devin vampiri energetici atunci când un dezechilibru major se produce în organismul lor. La fel ca și plantele, ei nu mai sunt capabili să se echilibreze și astfel fură energia care le lipsește.

 
Mai multe cutremure pe Terra în 2018 Mai multe cutremure pe Terra în 2018(0)

Mai multe cutremure pe Terra în 2018 .Doi cercetători americani au efectuat un studiu statistic asupra cutremurelor de mare intensitate din trecut, ajungând la concluzia că în anul 2018 numărul cutremurelor de mare intensitate ar putea să crească, în corelaţie cu încetinirea rotaţiei Pământului.Cutremurele de mare intensitate distrug oraşe şi curmă multe vieţi. La ora actuală nu există metode pentru a prevedea când şi unde s-ar putea produce astfel de cutremure, motiv pentru care orice teorie care ar putea să prevadă oarecum aceste fenomene este privită cu mult interes atât de oamenii de ştiinţă, cât şi de largul public.

În acest context un studiu prezentat recent de către doi oameni de ştiinţă americani la Geological Society of America a stârnit mult interes, dar şi multe discuţii. Roger Bilham şi Rebecca Bendick, de la universităţile din Colorado şi Montana au efectuat un studiu statistic asupra cutremurelor care au avut loc din 1900 în prezent. Rezultatele studiului au fost publicate în revista Geophyscal Research Letters.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că marile cutremure au loc în clustere cu durata de circa 5 ani. În anii de activitate intensă se înregistrează circa 25-30 de mari cutremure (mai mari de 7 grade pe scara Richter), faţă de cele aproximativ 15-20 dintr-un an “normal”.

În urma analizei evoluţiei numărului şi intensităţii cutremurelor în raport cu evoluţia mişcării Pământului, cei doi cercetători au tras concluzia că ar putea fi o legătură între cele două fenomene. La fiecare 25-30 de ani rotaţia Pământului începe să încetinească, iar această încetinire are loc exact înainte ca numărul de cutremure de mare intensitate să crească, conform datelor identificate de aceştia în bazele de date existente. Încetinirea temporară a rotaţiei Pământului în jurul propriei axe din ciclul identificat de cercetători durează aproximativ 5 ani, iar ultimul an din această perioadă ar fi anul cu cele mai puternice cutremure.

În genere, viteza de rotaţie a Pământului continuă să se micşoreze, dar această evoluţie a mişcării planetei noastre este neperceptibilă pentru noi; pentru cercetători însă, care dispun de instrumente din ce în ce mai precise, aspectul prezintă un interes deosebit.

Încetinirea vitezei de rotaţie este datorată forţei de atracţie dintre planetă noastră şi Lună. Zona mai apropiată Lunii resimte o forţă de atracţie gravitaţională mai puternică, în timp ce partea mai îndepărtată resimte o forţă mai mică. Această diferenţă de forţe are ca efect încetinirea rotaţiei Pământului. Din această cauză acum circa 400 de milioane de ani o zi dura doar 21 de ore, în loc de cele 24 din prezent. Un an terestru dura în acea perioadă îndepărtată 400 de zile (de 21 de ore). Într-un an o zi “creşte” cu câteva milisecunde – ceea ce, de-a lungul vieţii noastre, nu produce efecte vizibile. Totuşi, aceste variaţiuni ar putea avea efecte geologice.

Deşi este un trend general de scădere a vitezei de rotaţie, aşa cum a fost sugerat mai sus, există însă şi cicluri de creştere - descreştere a vitezei de rotaţie.

Tocmai aceste variaţii ale vitezei de rotaţie a Pământului ar putea avea ca rezultat modificări în forma nucleului Pământului. Mantaua terestră ar adera, la rândul ei, la scoarţa terestră, astfel încât din cauza variaţiunilor de viteză de rotaţie ale Pământului s-ar genera o diferenţă între viteză scoarţei solide şi a mantalei - ceea ce ar duce în final la eliberarea tensiunilor create sub formă de cutremure.

Cutremurele, dacă e să dăm crezare studiului celor doi americani, se intensifică pentru perioade cu durata de 5 ani, iar 2018 ar fi ultimul an al unei astfel de perioade, în care cutremurele de mare intensitate ar fi cele mai numeroase.

Acest studiu a generat intense discuţii şi dezbateri între oameni de ştiinţă. Nu există încă o explicaţie convingătoare privind legătura dintre aceste clustere de cutremure şi viteza de rotaţie a Pământului. Nu a fost propus un mecanism fizic convingător care să stabilească o legătură clară între cele două fenomene. Pe de altă parte, în anul 2017 au fost consemnate doar 7 cutremure cu o intensitate de peste 7 grade, media fiind de 15-20.

Totuşi, studiul acesta a atras atenţia asupra importanţei continuării unei analize ştiinţifice asupra cauzelor marilor cutremure. Aceste cauze sunt complexe şi ar putea avea mai multe explicaţii, nu doar una singură.

Vom vedea deci în 2018 dacă într-adevăr numărul cutremurelor de mare intensitate, în special în zonele tropicale, care ar putea fi afectate mai puternic, va creşte sau nu. O eventuală intensificare a numărului de astfel de cutremure ar putea aduce noi dovezi asupra validităţii teoriei legăturii dintre cutremure şi încetinirea vitezei de rotaţie terestră.

Deşi pentru publicul larg studiul celor doi americani reprezintă o veste proastă (mai multe cutremure puternice anul următor), pentru oamenii de ştiinţă confirmarea teoriei ar reprezenta un mare succes, dat fiind că se ştiu atât de puţine astăzi despre cutremure.

 
Lacul „extraterestru” din Canada Lacul „extraterestru” din Canada(0)

Aflat în apropierea localității Osoyoos din Columbia Britanică (Canada), Lacul Pătat este, fără îndoială, una dintre cele mai ciudate ape stătătoare de pe mapamond. Prin aspectul său, pare să fie o parte a unui decor de pe o altă planetă. Fie că este văzut de sus ori de la nivelul solului, într-o anumită parte a anului acest lac oferă imagini nepământene!

Fiind un lac cu aspect neobișnuit, este de bănuit, încă de la prima vedere, că apa sa are proprietăți speciale. Este vorba despre un lac al cărui conținut de săruri este cu mult peste medie. Printre acestea se află la un nivel foarte mare sulfatul de magneziu, precum și sulfații de sodiu și de calciu. În cantități mai mici au fost identificate elemente precum titanul și argintul.

 

În sezonul estival, o mare parte din apa lacului se evaporă și în urmă rămân „pete” mari, ce reprezintă adâncituri de variate culori, pline cu apă bogată în săruri minerale. Caracteristicile fiecărei pete (ochi de apă) vor fi determinate de către substanța predominantă, rămasă în urmă după evaporarea celei mai mari părți din apa lacului.

Pe durata Primului Război Mondial, o parte dintre mineralele din Lacul Pătat au fost extrase, deoarece erau utilizate în fabricarea munițiilor livrate militarilor. În fiecare zi, muncitorii chinezi desfășurau o muncă dificilă, extrăgând până la o tonă de materie primă, ce era trimisă, apoi, la fabricile de muniție aflate în estul Canadei.

 

Pentru băștinașii amerindieni din Valea Okanagan, bizarul lac era cunoscut sub numele de Kliluk, fiind considerat un loc sacru. De aceea, exploatarea substanțelor pe care le conține în scop comercial a generat proteste puternice ale populației native.

Amerindienii știu, de secole, că atât apa Lacului Pătat, cât și nămolul său posedă virtuți tămăduitoare, având, în opinia lor, capacitatea de a vindeca sau ameliora numeroase afecțiuni sau stări de disconfort de tip dureros. O poveste de demult spune că după ce s-au luptat pe viață și pe moarte într-un război de durată, două triburi ai căror membri se urau cumplit au ajuns la un armistițiu doar pentru ca ambele tabere să își poată trata răniții cu apa Lacului Pătat.

 

Vreme de câteva decenii Lacul Pătat a fost deținut de către o anume familie Smith. În urmă cu aproape 40 de ani, membrii acestei familii plănuiau ca pe țărmurile lacului să costruiască un centru balnear, spre disperarea comunității amerindiene, care considera că lacul trebuia să rămână așa cum l-a lăsat Creatorul. Vreme de două decenii, reprezentanții populației native au negociat cu investitorii dornici să își vadă buzunarele doldora și, în urmă cu 16 ani, și-au atins scopul, reușind să-și recupereze lacul, prin cumpărare, achitând o sumă consistentă.

Dacă Lacul Pătat își mai păstrează și astăzi aspectul unic, specific, parcă, unei alte lumi, acest lucru este datorat în cea mai mare parte perseverenței și hotărârii amerindienilor din populația Okanagan – care a viețuit mii de ani pe țărmurile acestei ape stătătoare, în armonie cu Natura și în respect față de minunățiile sale.

 
În ultimii 27 de ani, populaţia de insecte zburătoare a scăzut cu 75% În ultimii 27 de ani, populaţia de insecte zburătoare a scăzut cu 75%(0)

În ultimii 27 de ani, populaţia de insecte zburătoare a scăzut cu 75%. Această scădere ar putea provoca probleme ale polenizării şi a lipsei de hrană pentru alte animale, afirmă specialiştii.

Noile informaţii sugerează că, din totalul populaţiei de insecte zburătoare, 75% au suferit un declin în ultimii 27 de ani. Conform Futurism, până în prezent specialiştii nu au reuşit să identifice cauza acestui fenomen.

În cadrul unui studiu publicat în jurnalul PLOS ONE, cercetătorii au măsurat ''biomasa insectelor zburătoare'' din 63 de zone protejate din Germania. Specialiştii au analizat zone precum dune, păşuni şi păduri prin intermediul plaselor de prindere cu care au colectat peste 53,52 de kilograme de insecte pe o perioadă de 27 de ani. Aceştia se aşteptau să detectate un anumit declin, dar nivelul scăderii este ''alarmant,'' spun cercetătorii.

Conform Living Planet Index, abundenţa vietăţilor de pe Pământ a scăzut cu 58% între 1970 şi 2012. Fluturii, albinele şi moliile au scăzut drastic în Europa. Însă, dispariţia la nivel global descoperită de cercetători este extremă. La mijlocul verii, atunci când temperatura atinge nivelul maxim, ar trebui să existe un număr mult mai mare de insecte decât toamna sau primăvara, însă în această perioadă a fost detectată o scădere mult mai accentuată, descreşterea atingând un procent de 82%.

Lipsa insectelor reprezintă o problemă deoarece ar putea provoca o ruptură în lanţul trofic, una dintre sursele de hrană pentru alte insecte sau animale. Aproximativ 80% dintre plante se bazează pe polenizare. În Germania, lipsa hranei pentru anumite păsări a dus la o scădere de 15% în ultimii 12 ani.

Până în prezent, cercetătorii nu au reuşit să detecteze cauza scăderii numărului de insecte zburătoare. În toate zonele analizate au fost detectate aceleaşi descreşteri, iar cercetătorii nu cred că schimbările climatice sunt o explicaţie validă pentru acest lucru.

Specialiştii germani au sugerat că principala cauză ar putea fi ''utilizarea pesticidelor pe tot parcursul anului, creşterea utilizării fertilizanţilor şi măsurătorile agronomice frecvente ''.

 

 
Crater uriaş apărut în Brazilia Crater uriaş apărut în Brazilia(0)

Cu mare surprindere, cetățenii unei localități liniștite din Brazilia au constatat că, subit, în mijlocul unei plantații de soia s-a format un „crater” imens. O groapă de o adâncime și lărgime înfricoșătoare. Diametrul gropii este de aproape 20 de metri, în vreme ce adâncimea sa nu a fost încă determinată. Cavitatea apărută din senin are o formă de pâlnie și un aspect înspăimântător.Micul și liniștitul oraș în care s-a produs deloc obișnuitul fenomen se numește Coromandel, se află în statul (unitatea federativă) Minas Gerais din Brazilia și are o populație de circa 28.000 de persoane. Populația activă se ocupă, în special, cu agricultura, cultivând mai ales cafea, porumb și soia. În zonă se află și mine de adâncime, din care se extrage calcarul de calitate superioară. Pentru formarea uriașei cavități au fost învinuiți, în primul rând, operatorii economici care au exploatat roca de calcar din adâncuri.

 

Geologii veniți la fața locului au constatat că imensa gaură sub formă de pâlnie s-a format prin prăbușirea plafonului de calcar al cavităților din subteran. Orașul Coromandel și împrejurimile sale se află deasupra unor astfel de cavități. Nu doar exploatarea minieră a rocilor poate duce la producerea unor asemenea fenomene de prăbușire, ci și activitatea carstică din subteran, prin care plafonul de rocă al unor grote se macină, în timp.

Apa provenită din ploile acide (determinate de către poluare) tinde să accentueze procesele de degradare și descompunere a calcarului. Cu timpul, carbonatul de calciu se descompune în calciu, dioxid de carbon și apă. Acesta este unul dintre motivele pentru care sculptorii utilizează mai rar calcarul, pentru realizarea unor monumente destinate să fie amplasate în aer liber. Aceste statui nu trec testul timpului la fel de lesne precum o fac cele sculptate în marmură.

Întrucât în Coromandel, Brazilia, nu s-a mai petrecut, în timpurile recente, un asemenea fenomen de prăbușire subită, locuitorii au crezut inițial, la vederea uriașului crater format peste noapte, că pe plantația de soia din preajma orașului lor a căzut vreun meteorit, mai ales că impresionanta gaură din sol avea forma unei pâlnii.

Această ipoteză a fost exclusă imediat de către profesorii din unitățile de învățământ din localitate, care au arătat că, în cazul unui crater determinat de către impactul cu un meteorit, solul dislocat s-ar fi aflat, în mare cantitate, pe marginile gropii nou formate, nefiind înghițit în adâncuri, ca în cazul de față.

În regiune se află o atracție turistică, numită Poço Verde, ce reprezintă o cavitate ce a luat naștere, cu multă vreme în urmă, în același fel precum „craterul” nou format, și care, cu timpul, s-a transformat într-un lac fermecător.

 
Minele de litiu din Salar de Atacama Minele de litiu din Salar de Atacama(0)

În Salar de Atacama, Chile, la aproximativ 1.000 de km nord de Santiago, se află un imens câmp de mine de litiu, exploatat de Sociedad Química și Minera de Chile (SQM), a treia companie de litiu din lume. Metalul alb-argintiu se găsește dizolvat în saramură, la adâncimi cuprinse între 40-130 de metri sub suprafața deșertului. Acesta este pompat din pământ și turnat în bazine de evaporare superficiale pentru a se usca sub razele Soarelui. Apa se evaporă încet, lăsând în bazine materialul galben, cu impurităţi – „cel mai preţios metal al secolului XXI”…

Litiul, cel mai important lucru din bateriilor reîncărcabile pe care le avem în terminalele noastre mobile, este și cel mai uşor dintre toate metalele cunoscute. Până de curând, litiul era folosit în mici cantităţi pentru producţia sticlei şi ceramicii. Nevoia de litiu a crescut foarte mult în ultimii ani odată ce telefoanele mobile și tabletele ne-au „invadat” viața.

Timp de aproape o jumătate de secol, începând cu anii 1950, sursa principală de litiu din lume a fost mina Kings Mountain din Carolina de Nord, în Statele Unite. Metalul, vital pentru producerea de arme de fuziune nucleară, a fost extras dintr-un mineral silicat numit spodumenă. Deși spodumena poate produce unul dintre cele mai pure bucăți de litiu, procesul este extrem de laborios și costisitor. Când litiul a fost descoperit în câmpurile de sare din America de Sud, companiile de producție de litiu au început să se concentreze asupra extracției metalului din saramură, ceea ce a fost mai puțin costisitor. Până la sfârșitul secolului al XX-lea, mina din Carolina de Nord s-a închis.

Astăzi, necesarul de litiu este oferit de Chile, Argentina şi Bolivia, acolo unde se află cele mai mari rezerve de litiu din lume. Numai Chile produce 43% din necesarul mondial de litiu.

 
Larvele care se hrănesc cu plastic Larvele care se hrănesc cu plastic(0)

Larvele care se hrănesc cu plastic din polietilenă au o comunitate de bacterii digestive mai diversă, ceea ce le ajută să proceseze plasticul, conform studiului cercetătorilor de la Texas Tech University din Lubbock, Statele Unite.

Scufundarea plasticului într-o asemenea populaţie de bacterie poate ajuta la reciclarea acestui material poluant, scrie Science News.

Polietilena este larg folosită pentru a face pungi de plastic şi alte materiale pentru împachetare, dar acesta poate rezista în gropi de gunoi chiar şi sute de ani. Recent, savanţii au identificat mai multe specii de omizi care par să mănânce şi să digere plasticul. Totuşi, aruncarea pungilor într-un coş plin cu aceste organisme nu este o soluţie tocmai practică. De aceea, cercetătorii au dorit să afle secretul acestor organisme, hrănind larvele speciei de molie numită Plodia interpunctella şi analizând bacteria din intestinele acestora.

Grupul de control care avea o dietă bazată pe cereale avea intestinele dominate de o bacterie numită Turicibacter, un grup de bacterii care apare de obicei în sistemul digestiv al animalelor. Omizile care se hrăneau cu plastic au avut o populaţie mai diversă, având comunităţi însemnate de Tepidimonas, Pseudomonas, Rhizobiales şi Methylobacteriaceae.

„Unele dintre aceste bacterii au format colonii şi au ajutat la degradarea plasticului în oceane”, a precizat Anisha Navlekar, co-autoare a acestui studiu. Astfel, „are sens ca aceste microorganisme să ajute omizile să dezintegreze plasticul”.

 

Abonare

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

Contacts and information

Social networks

Most popular categories

Buy This Theme
© 2011 Gadgetine Wordpress theme by orange-themes.com All rights reserved.