Subscribe to RSS

Cum a fost împiedicat Regele Mihai să intre în România, de către Iliescu

Fostul preşedinte al României Ion Iliescu şi-a exprimat regretul faţă de dispariţia regelui Mihai, despre care a spus că şi-a făcut datoria cu onoare şi a luat decizii determinante pentru viitorul ţării, dar se face că uită modul neelegant în care l-a împiedicat pe rege să intre în România.

Într-o postare pe blogul personal, Iliescu a amintit şi de faptul că relaţia sa cu Regele Mihai ”nu a fost simplă”, dar a pus acest lucru pe seama ”vremurilor agitate ale începutului tranziţiei”.

”Am aflat cu tristeţe vestea încetării din viaţă a fostului suveran al României, Mihai I. Viaţa sa, într-un secol agitat, plin de violenţe şi de schimbări dramatice, nu a fost nici simplă, nici uşoară. Şi-a făcut datoria cu onoare, a luat decizii determinante pentru viitorul ţării, în condiţii dintre cele mai dificile. A dovedit un exemplar patriotism în anii grei ai exilului. Revenit în ţară, după schimbările din decembrie 1989, a trecut peste dezamăgiri şi momente dificile şi a devenit avocatul României în efortul ei de integrare europeană şi euroatlantică. A fost un exemplu de responsabilitate politică şi civică”, a scris Ion Iliescu pe blog, potrivit News.ro.

Fostul preşedinte a mai spus că păstrează amintirea discuţiilor purtate în decursul timpului, după 1989, atât la Versoix cât şi la Bucureşti cu Regele Mihai.

Cum a fost împiedicat Regele Mihai să intre în România

Cum a fost împiedicat Regele Mihai să intre în România

”Relaţia noastră nu a fost simplă, în vremurile agitate ale începutului tranziţiei. Raţiunea şi sensul servirii interesului public, indiferent de poziţia în care ne aflam, au fost mai puternice, şi, împreună, am reuşit să transmitem către partenerii noştri un mesaj puternic, de asumare a valorilor comunităţii europene. Prin dispariţia Regelui Mihai se încheie poate cel mai zbuciumat capitol al istoriei României moderne, o istorie complexă, deseori dramatică, dar care a asigurat locul cuvenit al ţării noastre în Europa şi în lumea contemporană. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a încheiat Ion Iliescu necrologul postat pe blog.

Citeşte şi :  Virginele şi virginitatea în istoria omenirii

Din 1989 până în 1997, fostul președinte al României, Ion Iliescu, a spus “NU” revenirii în țară a regelui Mihai.

În 1990, când regele a încercat pentru prima dată să revină în țară, puterea de la București a considerat că fostul suveran ar putea destabiliza România și ar putea afecta siguranță națională. Așa încât, după ce familia regală a aterizat pe Otopeni și s-a îndreptat spre Curtea de Argeș, unde urmau să petreacă Sărbătorile, autoritățile s-au răzgândit.

Pe autostrada București-Pitești a fost instalat un baraj, iar mașinile în care se află familia regală au fost forțate să oprească, motivul fiind acela că ar fi intrat clandestin în țară.

Pașapoartele membrilor familiei regale au fost confiscate iar membrii acesteia, expulzați la nici 12 ore după ce reveniseră în patrie. Autoritățile nu le-au permis nici măcar să se întoarcă cu avionul cu care veniseră, pretextând că membrii echipajului sunt beti.

Doi ani mai tarziu, în 1992, Regele a primit totuși permisiunea să între în țară de Paști. A aterizat pe același aeroport Otopeni în Săptămâna Mare și a fost așteptat în Capitală de aproape un milion de oameni.

Liberalii, în frunte cu Radu Câmpeanu, i-au propus să candideze la președinție. Regele a refuzat.

Se spunea atunci că regele se va stabili definitiv în țară, însă explozia de entuziasm se pare că a speriat autoritățile române. Așa că, atâta timp cât Iliescu a fost președinte, adică până la sfârșitul lui 1996, regele nu s-a mai putut întoarce în Romania.

În 1994, o tentativă a fostului suveran de a veni în țară pentru un simpozion istoric legat de evenimentele din 1944 s-a încheiat la Otopeni. Regele a fost invitat să aștepte pe pista aeroportului hotărârea privind acordarea vizei de intrare în țară.

Citeşte şi :  Cine l-a inspirat pe Ian Fleming in crearea personajului James Bond ?

În final, autoritățile au decis să-i interzică accesul și i-au cerut să părăsească imediat România. Sutele de oameni care îl așteptau la aeroport nu au reușit nici măcar să-l vadă, fiind opriți de un cordon de poliție.

Explicațiile oficiale s-au referit la un viciu de procedură, deși formal cetățenii străini puteau primi viza pe aeroportul Otopeni. Însă înainte de acest incident, președintele Iliescu se arătase iritat de ideea vizitei regelui în țară.

„Ce să caute vineri? Și la ora 2? Există un cadru normal al relațiilor cu cetățeni străini sau cei care vor cetățenie? Trebuie să depună cerere pentru a obține viza, care să fie însoțită de o motivație corespunzătoare. Nu a făcut-o până acum”, a declarat atunci Iliescu.

„Să exprime în mod expres cadrul în care dorește să vină, în acest context să ceară viza și guvernul o să judece”.

Ulterior, reprezentanții partidului său, PDSR, au cerut că regele să fie declarat „persona non grata” în România, iar oficial s-a discutat despre o lege prin care să i se interzică intrarea în țară.

Abia în 1997, după ce Ion Iliescu a fost înlocuit la Cotroceni de Emil Constantinescu, regele a putut reveni în țară și a reprimit cetățenia română. Însă, în ciuda faptului că nouă putere de la București era formată mai ales din politicieni care în trecut se declarasera monarhisti, nu s-a pus problema restaurării monarhiei iar statutul proprietăților Casei Regale a rămas neclar.

În 2001, revenirea lui Iliescu a marcat și concilierea cu regele. Cei doi s-au întâlnit la Cotroceni.

“Poate am greșit într-o vreme, influențat și de starea de spirit, de incorsetarea în care mă aflăm și tensiunea în care lucram”, a declarat Iliescu despre relația sa cu regele Mihai I, spunând că acum are “o judecată mai lucidă și mai realista”.

Citeşte şi :  Codex Gigas, Biblia Diavolului

Presedintele s-a adresat atunci chiar cu „Sire”. Și mai concret, în același an s-a dat o lege privind drepturile foștilor șefi de stat, care îl includea și pe rege.

În următorii ani, Ion Iliescu și regele Mihai s-au întâlnit de mai multe ori. Însă 10 ani mai târziu, cu prilejul faimosului discurs în Parlament la care președintele de atunci, Traian Băsescu, a lipsit, fostul suveran a evitat să dea mâna cu Ion Iliescu, deși s-au întâlnit față în față.

Ceea ce nu l-a împiedicat pe fostul președinte să vorbească despre reconciliere: „Am făcut un act fundamental de reconciliere cu Regele și Casă Regală de intrare în normalitate, normalitate care s-a reflectat și prin acest moment care era util și necesar. Din păcate, noi în loc să progresăm, am regresat. Anii ’90 au fost ani de mare încordare, însă nu lipsit de dialog” – astfel și-a amintit Iliescu evenimentele din perioada când practic i-a interzis accesul regelui în țară.

 

0 comments

Leave a Reply

2012en

Other articlesgo to homepage

Desi au castigat miliarde din asta, americanii au evitat cat mai mult intrarea in razboaiele mondiale

Desi au castigat miliarde din asta, americanii au evitat cat mai mult intrarea in razboaiele mondiale(0)

Desi au castigat miliarde din asta, americanii au evitat cat mai mult intrarea in razboaiele mondiale. Atacul aerian nipon asupra instalațiilor militare americane aflate pe insula Oahu din arhipelagul Hawaii a fost executat ȋn data de 7 decembrie 1941(Pearl Harbour) și a intrat ȋn istorie drept cauza declanșǎrii devastatorului conflict din Oceanul Pacific. Bombele, torpilele

 
Faţa ascunsă a Federaţiei Internaţionale de Fotbal

Faţa ascunsă a Federaţiei Internaţionale de Fotbal(0)

Santaj, luare de mita, falsificare de voturi, transferuri ilicite si bilete „murdare”. Este fata ascunsa a Federatiei Internationale de Fotbal, vazuta prin ochii lui Andrew Jennings. Cel mai important reporter de investigatii sportive din lume, britanicul si-a petrecut patru ani din viata pentru a patrunde in culisele intunecate ale „sportului rege”. Rezultatul muncii sale a

 
Sonderkommandos, cea mai demonică crimă a naziştilor

Sonderkommandos, cea mai demonică crimă a naziştilor(0)

Sonderkommandos, cea mai demonică crimă a naziştilor Sonderkommandos reprezintă o zonă gri în istoria Holocaustului, nefiind un subiect facil de abordat, întrucât presupune atât înțelegerea mecanismului de autoapărare uman în condiții abrutizante, cât și schimbarea proprietății unor termeni ca victimă și agresor. Unitățile speciale – denumire eufemistică folosită de naziști pentru a edulcora rolul propriu-zis

 
Mesaje secrete, care declansau Revolutia, in ziarele din 18 decembrie 1989

Mesaje secrete, care declansau Revolutia, in ziarele din 18 decembrie 1989(0)

Mesaje secrete, care declansau Revolutia, in ziarele din 18 decembrie 1989. Pe 18 decembrie 1989 apare in ziarul Scinteia tineretului un articol cu sfaturi pentru cei care stau la plaja prea mult. De unde plaja in decembrie si poate nu era vorba de soare ci de Soare. Textul in original si decriptarea lui asa cum

 
Istoria săngeroasă a cruciadelor

Istoria săngeroasă a cruciadelor(0)

Istoria săngeroasă a cruciadelor.Războaiele din prima jumătate a mileniului al doilea, dintre lumea creştină şi estul dominat de musulmani, au intrat în istoria universală sub numele de cruciade. Confruntările dintre cele două civilizaţii s-au soldat cu atrocităţi şi cu pierderi inimaginabile de ambele părţi. Prima cruciadă a durat doar trei ani, între 1096 şi 1099,

 
read more
banner

Abonare

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

Contacts and information

Social networks

Most popular categories

Buy This Theme
© 2011 Gadgetine Wordpress theme by orange-themes.com All rights reserved.
%d blogeri au apreciat: