WW2, Operaţiunea ”Magic Carpet”

WW2, Operaţiunea ”Magic Carpet”

WW2, Operaţiunea ”Magic Carpet” . ”Bring the Boys Back Home”, sună o melodie compusă de Pink Floyd. Însă este mult mai uşor de cântat decât de făcut. După victoria din Europa şi sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, odată cu capitularea Japoniei, Aliaţii s-au confruntat cu sarcina extrem de dificilă de a aduce acasă personalul militar împrăştiat pe tot globul - adică în jur de 8 milioane de oameni.

Operaţiunea ”Magic Carpet” - carpeta magică, nume tocmai potrivit pentru o astfel de misiune, a început în iunie 1945 şi a durat 14 luni. În termeni logistici, este probabil cea mai amplă şi dificilă operaţiune militară până astăzi.

În fiecare lună, erau trimişi acasă o medie de 435.000 de militari. Recordul pentru o singură cursă îl deţine portavionul Saratoga, care a reptatriat 29.204 de soldaţi, scrie War History Online.

WW2, Operaţiunea ”Magic Carpet”
WW2, Operaţiunea ”Magic Carpet”

Printre portavioanele britanice, HMS Glory a făcut unul dintre cele mai lungi voiaje, de la Manila, Filipine la Vancouver, Canada, o distanţă de aproape 10.000 de kilometri.

Operaţiunea a fost un succes, mai ales în condiţiile în care War Shipping Administration a înţeles din timp complexitatea acţiunii şi a început planificările chiar din 1943, înainte cu un an de debarcarea în Normandia. Operaţiunea a mai inclus şi repatrierea prizonierilor de război ai Axei. Pe parcursul operaţiunii, 500.000 de prizonieri s-au putut întoarce acasă.

În total, au fost implicate 370 de vase, de la portavioane, nave de război sau distrugătoare. Chiar şi vapoarele civile de lux au participat la efort.

Toate navele au trebuit adaptate pentru transportul masiv de persoane. Condiţiile nu erau luxoase, cu spaţiul foarte mic, ceea ce se traduce prin paturi supraetajate (chiar şi cinci etaje) şi duşuri comune. Scopul principal era aducerea cât mai rapidă acasă a militarilor.

Citeşte şi :  WW2. De ce au pierdut nemții bătălia de la Stalingrad

Americanii doreau ca toţi soldaţii lor să se întoarcă acasă până de Crăciun, iar pe 24 decembrie 1945, aproape toţi pasagerii (94%) care călătoreau în trenurile de pe coasta vestică erau veterani de război. Cei care nu au ajuns acasă de Crăciun, au fost primiţi de localnicii generoşi. Chiar dacă nu erau acasă la familie, erau acasă în SUA, o consolare pentru servirea ţării. Călătoria în interiorul Statelor Unite a fost un coşmar, cu întârzieri de trenuri chiar şi de 12 ore.

Mai mult, oamenii obişnuiţi au intervenit şi în transportul veteranilor prin mijloace propii, precum camionete sau maşini personale. Faza europeană a misiunii a fost terminată abia în februarie 1946, dar abia în septembrie 1946, Aliaţii au reuşit să trimită acasă tot personalul militar din Pacific.

Aşadar, un coşmar şi mai mare a fost evitat cu ajutorul planificării atente, dar şi a bunăvoinţei civililor, care au înţeles serviciul extrem de important pe care soldaţii l-au făcut pentru ţara lor.

 

Leave a Reply

2012en