Subscribe to RSS

Bubuituri puternice se aud în diverse zone ale globului

Un fenomen straniu, de tipul unei bubuituri extrem de puternice, se aude periodic în diverse zone de pe glob. Acest fenomen misterios intrigă întreaga comunitate științifică, care se află în imposibilitatea găsirii unei explicați logice.
În ultimii ani, o serie de bubuituri misterioase s-au auzit în diverse zone de pe Terra. Din Noua Zeelandă și până în Statele Unite ale Americii, zgomote bizare, cu origine necunoscută încă, s-au înregistrat. Conform oamenilor de știință, doar în 2017, circa 64 astfel de bubuituri, care sunt numite generic „Boma Boom”.

Bubuituri puternice se aud în diverse zone ale globului

Bubuituri puternice se aud în diverse zone ale globului

BUBUITURA ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE DIN ALABAMA ȘI COLORADO
Cu câteva zile în urmă, locuitorii din Alabama și Colorado au fost martorii unui sunet inexplicabil. Aceștia au raportat autorităților că un sunte misterios s-a auzit din cer. Oamenii de știință nu pot explica fenomenul, dar cu toate acestea, există anumite ipoteze.

Bill Cooke, purtător de cuvânt al Biroului pentru Monitorizarea Meteoriților din cadrul NASA, susține că acest ultim episod s-ar datora unei avion supersonic. De asemenea, este posibil ca bubuiturile să fie atribuite meteoriților de dimensiuni mici, care pătrund în atmosfera terestră.

De asemenea, astfel de sunete se pot auzi și înainte de un cutremur. În acest caz, US Geological Survey, agenția de monitorizare a cutremurelor din SUA, susține că niciun cutremur major nu s-a petrecut în zona în care a fost auzit „Boma Boom”.

Potrivit revistei Popular Mechanics, în cele mai multe cazuri, sunetele misterioase sunt atribuite avioanelor supersonice. Dar ce fel de avion poate provoca un sunet atât de puternic încât să se audă în două state americane aflate la sute de kilometri distanță?

Citeşte şi :  Arhivele Secrete ale Vaticanului ar schimba istoria

Pe 27 octombrie, un alt „Boma Boom” a fost înregistrat în Peninsula Eyre, în sudul Australiei, după ce mai mulți martori au văzut trecerea unui meteorit luminos.

LOCURI DE PE GLOB UNDE S-AU AUZIT ASEMENEA SUNETE

18 noiembrie – Michigan
19 noiembrie – Damasc – provocat de lovituri de zbor
17 noiembrie – Laponia – meteor
15 noiembrie – Idaho
14 noiembrie – Alabama
8 noiembrie – Tennessee
04 noiembrie – Oregon

3 noiembrie – Minnesota
1 și 2 noiembrie – New Jersey și San Diego
27 octombrie – Peninsula Eyre – provocată de meteor
25 octombrie – New Jersey
20 octombrie – Columbia Britanică
17 octombrie – Carolina de Nord
10 octombrie – Detroit
25 septembrie – Sf. Ives
22 septembrie – Temple Terrace, Florida
17 septembrie – Maryland, Pennsylvania, New York, Virginia, Delaware, New Jersey, Ohio și Massachusetts – cauzate de meteorit
7 septembrie – Moranbah, Australia

30 mai – Tauranga, Noua Zeelanda
26 mai – Kent
24 mai – Texas
19 mai – Massachusetts
16-17 mai – Lincolnshire
13 mai – Ontario – cauzată de cutremur
12 mai – Tennessee
11 mai – Abergavenny, Țara Galilor
7 mai – Florida – misiune militară secretă

25 aprilie – San Diego
17 aprilie – Michigan
15 aprilie – Michigan
9 aprilie – Maine
3 aprilie – Texas
Martie – Vermont
27 martie – Cornwall
26 martie – Arizona
25 martie – Gordonvale, Australia
22 martie – Wisconsin
13 martie – Virginia – cutremur
12 martie – New York
11 martie – Kentucky

5 martie – Montreal
2 martie – Nottingham
27 februarie – Louisiana
13 februarie – Ohio
12 februarie – Indiana
10 februarie – Pennsylvania
30 ianuarie – New Orleans
30 ianuarie – Washington DC
29 ianuarie – Maryland

Citeşte şi :  Misterioasele amulete vikinge

24 ianuarie – San Diego
20 ianuarie – Swansea
19 ianuarie – New Orleans
18 ianuarie – Carolina de Nord
17 ianuarie – Canterbury
16 ianuarie – Beddgelert, Țara Galilor

16 ianuarie – Greater Manchester
13 ianuarie – Marsilia
12 ianuarie – North Yorkshire
6 ianuarie – Louisiana
6 ianuarie – Oregon
5 ianuarie – Liverpool
4 ianuarie – Missouri
4 ianuarie – Washington
3 ianuarie – Connecticut

 

0 comments

Leave a Reply

2012en

Other articlesgo to homepage

Misterioasele piramide din Tenerife

Misterioasele piramide din Tenerife(0)

Misterioasele piramide din Tenerife.Construcții vechi de formă piramidală există în foarte multe zone ale lumii, însă nu toate aceste monumente sunt cunoscute publicului larg. Un asemenea exemplu, de monument mai puțin cunoscut, este piramida din Hellinikon, Grecia. Oricum, construcțiile de tip piramidal suscită interesul oriunde s-ar afla. Deși acest lucru este mai puțin cunoscut, Spania

 
Top 10 Cele mai mari conspiraţii din toate timpurile

Top 10 Cele mai mari conspiraţii din toate timpurile(0)

Top 10 Cele mai mari conspiraţii din toate timpurile.S-ar putea ca toti cei care cred in conspiratii sa nu se teama de ele, ci sa doreasca existenta lor; s-ar putea ca ei sa nu doreasca sa accepte tezele scepticilor si sa descopere ori sa inventeze conjuratii tocmai pentru ca au nevoie de ele. Fara Dumnezeu

 
Operațiunea Highjump

Operațiunea Highjump(0)

Operațiunea Highjump.În 1946-1947, amiralul Richard E. Byrd a condus 4000 de militari din SUA, Marea Britanie și Australia într-o invazie a Antarcticii numită Operațiunea Highjump, crezând că vestitele submarine naziste, lideri de top și trupe militare s-ar ascunde acolo. Această operațiune nu poate fi negată. Dar, acea parte a poveștii care rareori se spune, cel

 
Proiectul Stargate, spionii paranormali

Proiectul Stargate, spionii paranormali(0)

Multe serviciile de informaţii de mare anvergură de pe glob se folosesc  de subiecţi sau de angajaţi cu calităţi care ţin de domeniul  paranormalului. Se pare că agenţiile respective au acceptat realitatea  fenomenologiei paranormale înaintea forurilor ştiinţifice. Mai mult  decât atât, nu s-au sfiit deloc să profite de persoanele cu astfel de  capacităţi. Existenţa unor

 
Misterele Triunghiului Bermudelor

Misterele Triunghiului Bermudelor(0)

Misterele Triunghiului Bermudelor.Triunghiul Bermudelor este un subiect controversat. De-a lungul timpului, au existat numeroase dezbateri cu privire la misterioasa și inexplicabila dispariție ale vapoarelor sau avioanelor, care au pătruns în zona Triunghiului Bermudelor. Oare toate aceste cazuri sunt reale sau este vorba despre o conspirație? CHARLES BERLITZ ȘI TRIUNGHIUL BERMUDELOR Charles Berlitz s-a născut la

 
read more
banner

Abonare

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

Contacts and information

Social networks

Most popular categories

Buy This Theme
© 2011 Gadgetine Wordpress theme by orange-themes.com All rights reserved.
%d blogeri au apreciat: