Subscribe to RSS

Proiectul Stargate, spionii paranormali

Multe serviciile de informaţii de mare anvergură de pe glob se folosesc  de subiecţi sau de angajaţi cu calităţi care ţin de domeniul  paranormalului. Se pare că agenţiile respective au acceptat realitatea  fenomenologiei paranormale înaintea forurilor ştiinţifice. Mai mult  decât atât, nu s-au sfiit deloc să profite de persoanele cu astfel de  capacităţi. Existenţa unor adevărate unităţi de „paranormali”, cum li se spune în limbaj curent, sau de agenţi psy, conform terminologiei  specifice, a fost de mult timp confirmată sub diferite forme.

În ciuda aparenţelor, domeniul acesta nu are legătură cu duiumul de romane semnate Pavel Coruţ. Este un univers  aparte, cât se poate de serios, chiar daca multora le poate părea greu  de acceptat. Unul dintre cele mai cunoscute episoade adevărate de acest gen este  aşa-numitul Proiect Stargate, ce denumeşte un ansamblu de experimente  ordonate de guvernul federal al Statelor Unite pentru a investiga  fenomenele paranormale cu aplicaţii în domeniul spionajului şi cel  militar. Oficialii americani erau interesaţi în mod deosebit de  identificarea şi antrenarea persoanelor care să poată „vedea” evenimente care se întâmplă la mii de kilometri distanţă sau pot afla prin  puterile stranii ale minţii şi spiritului uman secrete militare,  informaţii greu de obţinut sau locaţii ale serviciilor rivale din alte  ţări.

Fenomenele psy au fost multă vreme  catalogate undeva la marginea ştiinţelor convenţionale. Clarviziunea,  telepatia, telekinezia şi mai ales călătoriile astrale au fost  contestate în numeroase rânduri de scepticii ştiinţei, care le-au negat  existenţa. Cu toate acestea, în anul 1995,  conducerea de atunci a CIA a decis declasificarea unui program din  categoria Top Secret început încă din anul 1970, moment în care celebra  agenţie americană de informaţii a început antrenarea unor subiecţi  capabili să „vadă la distanţă”.

Războiul Rece prin prisma Războiului Psy

La nivelul anilor 1970, informaţiile deţinute de americani indicau o  dezvoltare a cercetărilor asupra parapsihologiei efectuate în ţările  străine (în particular în URSS şi China). În aceste condiţii, şefii de  departamente din CIA considerau că pierd teren în faţa puterilor rivale  care făcuseră paşi importanţi în acest domeniu controversat pentru  „civili” şi oamenii obişnuiţi. În consecinţă, programele din cadrul  Project Stargate au fost lansate anual, alocându-se fonduri în acest  scop. Cei din CIA erau interesaţi în mod deosebit de tainele  clarviziunii. Această capacitate paranormală a fost testată şi studiată  în condiţii ştiinţifice de laborator. Americanii ar fi vrut ca, prin  intermediul unor persoane cu capacităţi deosebit de avansate în domeniul clarviziunii, să obţină date despre activităţi de spionaj îndreptate  împotriva SUA, potenţiale acte de terorism, baze militare secrete sau  locurile de lansare a unor rachete intercontinentale încă nedetectate.

Citeşte şi :  JFK a avut o pasiune pentru femeile frumoase. Multe au fost spioane ale comunistilor

Cercetările iniţiale au fost efectuate  în incinta Institutului de Cercetări Stanford, unde mintea umană a fost  supusă unor investigaţii extensive fără precedent pe teritoriul  american. Costurile totale ale cercetărilor de la Stanford au fost  acoperite de către CIA şi alte agenţii guvernamentale timp de peste  douăzeci de ani.

Cercetătorii Russel Targ, Hal Puthnoff  şi Ingo Swann au fost fondatorii acestui program cândva secret. Scopul  lor principal era acela de a înţelege abilităţile paranormale ale  subiecţilor, a le îmbunătăţi pe cât posibil şi a colecta informaţii  despre Uniunea Sovietică în contextul Războiului Rece din acea perioadă.  Cum sovieticii deţineau unităţi de „paranormali” încă mai impresionanţi  şi experimentaţi, nu putem decât să ne imaginăm amploarea duelurilor  mentale desfăşurate între aceşti agenţi secreţi nemaivăzuţi, aflaţi la  distanţe de mii de kilometri unii de alţii.

Generalul american Albert Stubblebine,  la acea dată şef al serviciilor de spionaj din cadrul Pentagonului, avea sub ordinele sale circa 16.000 de experţi în contrainformaţii. Controla pe atunci toate operaţiile militare sub acoperire derulate de SUA în  lume, jucând un rol important şi în invaziile americane din Panama şi  Grenada. A fost implicat puternic şi în celebrele programe MK Ultra.  Personalitate cu mult înaintea vremurilor sale, generalul Stubblebine a  anticipat încă de atunci că războaiele viitorului nu vor mai fi purtate  doar cu rachete şi tancuri, ci şi prin metode neconvenţionale, între  care puterea dezlănţuită a subconştientului uman va juca un rol tot mai  important.

Proiectul Stargate, spionii paranormali

Proiectul Stargate, spionii paranormali

Aceştia au fost primii agenţi psy –  denumiţi astfel după termenul propus de Jim Marrs, un expert în domeniu –  care au lucrat pentru interesele americane.

Printre succesele remarcabile ale  paranormalilor americani au fost raportate: identificarea cu succes a  unor baze secrete sovietice, confirmate ulterior de agenţii oficiali ai  CIA; divulgarea unor detalii din timpul crizei ostaticilor declanşată de organizaţia teroristă Brigăzile Roşii în Italia; identificarea  locaţiilor unde erau deţinute victimele din timpul crizei sportivilor  ostatici israelieni din timpul Olimpiadei din München, identificarea  precisă a locaţiilor unde regimul lui Saddam Husein deţinea rachetele  Scud în perioada primului Război din Golf şi cireaşa de pe tort :  avertizarea precisă asupra atacurilor care au vizat Turnurile Gemene din ziua de 11 septembrie 2001. Avertizarea a fost făcută de un colaborator particular cu capacităţi premonitorii din cadrul CIA, dar a fost  complet ignorată de autorităţi. La mult timp după tragicele evenimente,  autorităţile şi-au amintit de previziunea sa…

Citeşte şi :  Istoria interzisă a omenirii. America fascistă

Momentul dezvăluirilor din anul 1995 cu  privire la existenţa spionilor paranormali a fost puternic reflectat în  presa americană a momentului. Ziare şi posturi TV precum ABC, The Washington Post sau The New York Times au alocat spaţii largi, iar reporterii acestor publicaţii au oferit  cititorilor chiar unele detalii surprinzătoare. Persoane puternic  implicate în acest proiect, precum Ingo Swann, Russel Targ, Pat Price,  Hal Puthoff sau Joseph McMoneagle au acceptat în premieră să vorbească  despre experimentele care se desfăşurau între zidurile Institutului  Stanford.

La începuturi, agenţii psy se bazau pe  aprofundarea şi perfecţionarea „tehnicii Ganzfeld”. Aceasta consta în  provocarea unui anumit tip de transă, în care conştiinţa agenţilor era  modificată. Erau apoi introduşi într-o cameră cu pereţii izolaţi fonic,  în linişte totală. Vederea le era blocată prin jumătăţi de mingi de ping pong aşezate pe orbite. Încăperile erau luminate cu o lumină caldă,  roşiatică. Subiecţii primeau plicuri sigilate cu coordonatele geografice  şi militare ale locaţiilor. Agenţii aveau voie să atingă plicurile, dar nu să le deschidă. Conform declaraţiilor lor, prin activarea  calităţilor psihocognitive, imagini, trăiri şi informaţii le apăreau  brusc în minte, adesea sugerând cu mare exactitate locul vizat. Astfel,  Joseph McMoneagle, un veteran al Războiului din Vietnam, afirma că a  reuşit să identifice unele dintre bazele secrete ale Uniunii Sovietice. La baza Fort Meade din Maryland, McMoneagle a lucrat peste 20 ani pentru  spionajul american, declarând ulterior că rata sa de succes era de  aproximativ 28%. Informaţiile furnizate de spionii psy erau confruntate  ulterior cu cele obţinute cu ajutorul sateliţilor militari şi coincideau de multe ori.

Citeşte şi :  Aselenizarile, un fals ?

Paranormalii ucigaşi?

Încântaţi de primele succese, şefii din CIA priveau chiar mai departe:  aspirau să creeze un fel de unităţi ofensive de paranormali care ar fi  putut să ucidă de la distanţă sau să implanteze gânduri sinucigaşe în  minţile ţintelor umane care trebuiau lichidate fără intervenţii  militare. Se vehicula ideea că sovieticii şi chinezii ajunseseră deja la aceste etape şi, probabil, americanii simţeau că ei rămăseseră în urmă.  Tocmai se lansase bizara eră a „înarmării psihotronice”.

La sfârşitul anilor 1960, cercetătorii  americani au făcut un experiment neobişnuit, în urma căruia au declarat  că descoperiseră faptul că focalizarea energiilor şi gândurilor negative asupra unei culturi de mucegaiuri inhiba în mod clar creşterea  acesteia. Dintr-un eşantion de 194 mostre de mucegaiuri „blestemate”,  191 s-ar fi oprit din creştere, semn că efectul energiilor negative  lansate de oameni aflaţi la sute de kilometri de laboratoare se făcea  simţit din plin. Alţi cercetători au descoperit cu stupoare că gândurile negative pot încetini dezvoltarea temutei bacterii Escherichia coli.  Şefii din Pentagon au tras conlcuzia că energia mentala există, iar ca  nişte militari sadea ce erau, s-au gândit imediat la aplicarea ei pentru crearea unor asasini ca să ucidă prin puterea minţii. Au mers până într-atât încât au vrut să-l racoleze pe celebrul medium israelian Uri Geller, căruia i-au cerut să ucidă în mod demonstrativ, cu puterile sale psy, un… porc! Indignat, Geller i-a refuzat, declarând că a fost dintotdeauna un iubitor de animale.

În mod oficial, Proiectul Stargate a  încetat odată cu pensionarea generalului Stubblebine. Firesc, râmân  multe întrebări fără răspuns. Oricum, este greu de crezut că, dacă cei  din CIA ajunseseră la astfel de rezultate la nivelul anilor 1970-1980,  ar fi abandonat total cercetările. Subiectul este deosebit de interesant chiar şi numai din perspectiva cunoaşterii umane, nemaivorbind de  avantajele evidente pe care nişte astfel de unităţi de paranormali le-ar putea aduce „angajatorilor” lor, dacă aceste capacităţi ar opera  într-adevăr cu asemenea eficienţă. Dar… cine ştie la ce performanţe au ajuns agenţii psy din prezent, sau care este amestecul lor în marile  afaceri politice, economice şi militare din întreaga lume…

 

0 comments

Leave a Reply

2012en

Other articlesgo to homepage

Misterioasele piramide din Tenerife

Misterioasele piramide din Tenerife(0)

Misterioasele piramide din Tenerife.Construcții vechi de formă piramidală există în foarte multe zone ale lumii, însă nu toate aceste monumente sunt cunoscute publicului larg. Un asemenea exemplu, de monument mai puțin cunoscut, este piramida din Hellinikon, Grecia. Oricum, construcțiile de tip piramidal suscită interesul oriunde s-ar afla. Deși acest lucru este mai puțin cunoscut, Spania

 
Top 10 Cele mai mari conspiraţii din toate timpurile

Top 10 Cele mai mari conspiraţii din toate timpurile(0)

Top 10 Cele mai mari conspiraţii din toate timpurile.S-ar putea ca toti cei care cred in conspiratii sa nu se teama de ele, ci sa doreasca existenta lor; s-ar putea ca ei sa nu doreasca sa accepte tezele scepticilor si sa descopere ori sa inventeze conjuratii tocmai pentru ca au nevoie de ele. Fara Dumnezeu

 
Operațiunea Highjump

Operațiunea Highjump(0)

Operațiunea Highjump.În 1946-1947, amiralul Richard E. Byrd a condus 4000 de militari din SUA, Marea Britanie și Australia într-o invazie a Antarcticii numită Operațiunea Highjump, crezând că vestitele submarine naziste, lideri de top și trupe militare s-ar ascunde acolo. Această operațiune nu poate fi negată. Dar, acea parte a poveștii care rareori se spune, cel

 
Misterele Triunghiului Bermudelor

Misterele Triunghiului Bermudelor(0)

Misterele Triunghiului Bermudelor.Triunghiul Bermudelor este un subiect controversat. De-a lungul timpului, au existat numeroase dezbateri cu privire la misterioasa și inexplicabila dispariție ale vapoarelor sau avioanelor, care au pătruns în zona Triunghiului Bermudelor. Oare toate aceste cazuri sunt reale sau este vorba despre o conspirație? CHARLES BERLITZ ȘI TRIUNGHIUL BERMUDELOR Charles Berlitz s-a născut la

 
Arhivele Secrete ale Vaticanului ar schimba istoria

Arhivele Secrete ale Vaticanului ar schimba istoria(0)

Nu  stim, dar dorim sa aflam. Arhivele Secrete ale Vaticanului ar schimba istoria.Sfântul Scaun ar deţine adevărul despre levitaţie şi teleportare. Adevarat ? Arhivele Vaticanului sunt si au fost una dintre curiozitatile oamenilor, fiecare persoana dorind sa citeasca sau macar sa vada textele secrete care, daca ar fi facute publice, ar schimba omenirea complet sau

 
read more
banner

Abonare

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

Contacts and information

Social networks

Most popular categories

Buy This Theme
© 2011 Gadgetine Wordpress theme by orange-themes.com All rights reserved.
%d blogeri au apreciat: