Subscribe to RSS

Posts tagged as: Amiralul Byrd şi teoria Pământului gol back to homepage

Operațiunea Highjump Operațiunea Highjump(0)

Operațiunea Highjump.În 1946-1947, amiralul Richard E. Byrd a condus 4000 de militari din SUA, Marea Britanie și Australia într-o invazie a Antarcticii numită Operațiunea Highjump, crezând că vestitele submarine naziste, lideri de top și trupe militare s-ar ascunde acolo. Această operațiune nu poate fi negată. Dar, acea parte a poveștii care rareori se spune, cel puțin de o parte din cercurile „oficialeˮ, este faptul că Byrd și forțele sale au întâmpinat o grea rezistență în aventura lor în Antarctica din partea „farfuriilor zburătoareˮ și au trebuit să oprească invazia datorită pierderilor masive.

Operațiunea Highjump care a fost, de fapt, o invazie a Antarcticii, a implicat trei grupuri de luptă navale care au plecat din Norfolk, Virginia, la 2 decembrie 1946. Ele au fost conduse de către nava de comandă a amiralului Richard E. Byrd, spărgătorul de gheață Northwind și purtătorul de rachete Pine Island, distrugătorul Brownsen, portavionul Phillipines Sea, submarinul american Sennet, două nave de sprijin Yankee și Merrick, două tankuri cisternă Canisted și Capacan, distrugătorul Henderson și o navă hidroavion Currituck. Forțe britanico-norvegiene, ruse și se pare că și unele forțe australiene și canadiene au fost, de asemenea, implicate.

Cine era inamicul care deținea aceste obiecte zburătoare? Germania fusese învinsă și nu a existat nicio dovadă că un nou inamic ar fi putut fi atât de dezvoltat. Rusia nu a avut cu siguranță astfel de tehnologii superioare. Statele Unite erau doar la „vârsta rachetelorˮ și total dependente de tehnologia și expertiza capturată din Germania, la sfârșitul războiului (creierul nazist Wernher von Braun − fost discipol al lui Hermann Oberth − a dezvoltat mai târziu la NASA programul Apollo). Nu a existat nicio altă amenințare cunoscută care ar putea motiva invazia Antarcticii de către Statele Unite. Aceste „obiecte zburătoareˮ puteau zbura cu viteze incredibile, după spusele amiralului Byrd. Desigur, incidentul Roswell urma să apară la știri în vara acelui an, dar… a fost repede explicat „în mod oficial” și mușamalizat.

Au început să circule zvonuri cum că, deși Germania a fost învinsă iar trupele aliate măturau toată Europa continentală, nemții au făcut o selecție a personalului militar și a oamenilor de știință, care și-au stabilit o bază în Antarctica, unde au continuat să dezvolte aeronave avansate bazate pe tehnologii extraterestre. Este interesant de remarcat faptul că, la sfârșitul războiului, aliații au estimat că cca. 250.000 de germani lipseau la recensământ, chiar și ținând cont de accidente și decese. Acest număr ar reprezenta o bază destul de mare pentru o colonie, care să ofere gradul necesar de calificare, expertiză și forță de muncă pentru o bază industrială de orice fel, să nu mai vorbim de producție, chiar și după standardele de azi, cu grad foarte mare de tehnologizare. Mulți cercetători ai fenomenului OZN erau conștienți de multitudinea de rapoarte privind observarea de „farfurii zburătoare” cu svastici sau cruci de fier pe ele, „extratereștri” ce vorbeau limba germană etc. Cele mai multe erau mărturii despre oameni răpiți care au fost luați în baze subterane având embleme cu svastică pe pereți. Aşa a fost şi în cazul lui Alex Christopher, autorul cărţii Cutia Pandorei, care menționează că a fost răpit și a văzut „reptiloizi” și „naziști”, care lucrează împreună la bordul unei nave antigravitație sau în cadrul bazelor subterane.

La sfârșitul anului 1946, secretarul de stat al Marinei, James Forrestal, a trimis un grup de lucru în Antarctica, condus de amiralul Nimitz, amiralul Krusen și amiralul Byrd, numit Operațiunea Highjump. Aceasta, în mod oficial, era o expediție pentru a găsi zăcăminte de cărbune și alte resurse valoroase, dar faptele indică altfel. În realitate au încercat să localizeze o bază subterană imensă construită de germani înainte, în timpul și imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, cu ajutorul entităților extraterestre (ET), care au fost descrise ca fiind „arieni”. Această pretinsă bază a fost localizată în Neuschwabenland, o zonă din Antarctica pe care Germania a explorat-o în mod susținut înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. De fapt, Germania a făcut un studiu foarte detaliat al Antarcticii și se bănuia că acolo a fost construită o mică bază subterană înainte de război. Cert este că au existat o mulțime de dovezi, la momentul respectiv, care indicau faptul că până în 1947, elemente ale marinei militare, sau marinei germane, erau încă foarte active în Atlanticul de Sud, care operau fie din America de Sud, fie din unele baze anterior nebănuite din Antarctica. Multe știri circulau la vremea aceea…

De exemplu, în 1947, un submarin U-Boat german a oprit o balenieră islandeză cu numele Juliana, condusă de comandantul Hekla, în apele Antarcticii, pentru a cumpăra ce aveau de vânzare. În schimbul bunurilor cumpărate de germani cu dolari americani, comandantul U-Boat i-a indicat comandantului balenierei zona unde poate găsi multe balene. Informația a fost exactă.

Faptul că spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, 10 U-Boat situate în Oslofjord, Hamburg și Flensburg, au fost puse la dispoziție pentru a transporta câteva sute de ofițeri și oficiali germani în Argentina, pentru a construi un nou Reich, este larg acceptat. Acești ofițeri, cea mai mare parte implicați în proiecte „secrete”, iar mulți dintre ei membri ai SS și Kriegsmarine, au căutat să scape de „răzbunarea” aliaților și să își continue activitatea în străinătate. U-Boat au fost umplute cu bagajele lor, cu documente și mai mult decât probabil cu lingouri de aur, pentru a le finanța eforturile. Toate U-Boat au plecat din porturile lor de origine între 3 și 8 mai 1945 spre Argentina, unde vor fi primiți de către regimul prieten al lui Juan Peron și carismatica sa soție, Eva Peron. Șapte din cele zece U-Boat ce au pornit spre Argentina prin Kattegat şi Skagerrak, au fost observate la granița germano-daneză. Niciunul nu a mai fost văzut vreodată… „în mod oficial” (există informații potrivit cărora și Hitler ar fi fugit în Argentina unde ar fi trăit până la 74 de ani împreună cu Eva Braun).

A fost documentat faptul că trei dintre U-Boat au ajuns în Argentina. Acestea au fost U-530 și U-977, care s-au predat Marinei argentiniene la Mar del Plata la începutul lunilor iulie și august 1945, iar U-1238 a fost scufundat de către echipaj în apele Golfului San Matias, în nordul Patagoniei. Șapte U-Boat sunt încă date dispărute, iar arhivele Kriegsmarine, recent descoperite, indică faptul că un total de mai mult de patruzeci de U-Boat sunt complet dispărute – toate care au fost în construcție cu întârziere, acestea probabil neputând fi detectate de tehnologia aliaților la acea vreme.

Povestea OZN-urilor naziste începe prin 1938, când două astfel de aeronave cu echipaj arian (umanoizi) au aterizat forțat undeva în Alpii Bavarezi. Apoi tehnologia a fost copiată prin ceea ce astăzi se numește inginerie inversă, metodă prin care americanii, la rândul lor, au creat flota stelară Solar Warden. Extratereștrii care au supraviețuit, printre ei aflându-se și Grey (Micii Cenușii), au conlucrat cu naziștii la construcția de astfel de aeronave. Se presupune că la bordul unui U-Boat care a plecat după război cu direcția Argentina se aflau și acești extratereștri. Ei nu făceau parte din aceeași rasă de extratereștri ca cei care s-au prăbușit la Roswell.

Operațiunea Highjump a fost filmată, iar mai apoi Hollywood a făcut un film cu numele The Secret Land. După sosirea sa în Antarctica, forța navală a început o recunoaștere a continentului. Amiralul Byrd a fost el însuși la bordul primului dintre avioanele care au decolat la 29 ianuarie 1947. Acesta a filmat și cartografiat continentul alb. Din relatările de mai târziu ale amiralului, reiese faptul că magnetometrele de la bordul avionului indicau anomalii deasupra polului, ceea ce reprezenta un indiciu pentru faptul că Pământul este gol în interior. Din constatările celorlalți, avionul a avut o întârziere de 3 ore, timp în care amiralul a fost interceptat de către arieni și naziști și condus în baza lor din interior.

Misiunea navelor aliaților ar fi trebuit să dureze între 6 și 8 luni, dar s-a sfârșit mult mai curând, cu mulți morți. Este un fapt incontestabil că grupul central al Operațiunii Highjump a fost evacuat de către spărgătorul de gheață Burton Island din Golful Balenelor la 22 februarie 1947; Grupul de Vest s-a întors acasă la 1 martie 1947, iar Grupul de Est a plecat la 4 martie, la doar opt săptămâni de la sosire. În cele din urmă, grupul de lucru a venit înapoi în Statele Unite cu date care apoi au fost imediat clasificate ca fiind „top secret”. James Forrestal, secretarul Marinei (care a devenit apoi secretar al Apărării), după ce s-a retras din serviciul activ a început să vorbească despre Highjump, dar și despre alte lucruri. Curând a fost dus în Bethesda Naval Hospital, la secția de psihiatrie, unde a fost împiedicat să se vadă sau să discute cu cineva, inclusiv cu soția lui și, după scurt timp, a fost aruncat afară pe fereastră în timp ce încerca să se spânzure lângă pat.

Întorcându-ne la această operațiune, există multe rapoarte ale piloților care au survolat continentul alb despre lucruri ciudate apărute, inclusiv OZN-uri ivite „de nicăieri”. Cu toate că nu există dovezi irefutabile ale unei baze germane extraterestre în Antarctica, este dincolo de orice îndoială că ceva foarte neobișnuit se petrece pe sau în jurul continentului înghețat. În general, se pare că probabilitatea ca o astfel de bază să fi existat, și poate chiar să continue să existe și în ziua de azi, este destul de mare.

EXISTĂ TOTUȘI O SERIE DE INDICII GRĂITOARE:

1. Germanii au explorat o parte din Antarctica chiar din ajunul războiului, când marea majoritate a activității lor a fost orientată spre reconstruirea economiei germane și a infrastructurii militare. Această activitate a început cu puțin timp înainte de recuperarea OZN-ului bavarez din 1938 și s-a făcut într-un ritm accelerat imediat după aceea.

2. A existat o activitate intensă în desfășurare cu nave și submarine în Atlanticul de Sud și în regiunile polare pe tot parcursul și după încheierea războiului. Această activitate a continuat și în 1950 și continuă până în zilele noastre, cu ceea ce poate fi considerat doar observarea de U-Boat, și o incidență foarte mare de observare a OZN-urilor în Atlanticul de Sud și la Polul Sud, inclusiv în zonele sudice ale Americii de Sud.

3. SUA au invadat literalmente continentul Antarctica, cu resurse navale considerabile. Grupul operativ s-a întors „șchiopătând” acasă la doar câteva săptămâni mai târziu, iar presa sud-americană locală a scris despre o astfel de înfrângere. Acest lucru a coincis cu o creștere substanțială a activității OZN-urilor în emisfera sudică, în special în America de Sud, vizibilă chiar și în prezent.

4. Amiralul Byrd a vorbit despre obiecte care ar putea zbura de la un pol la celălalt cu viteze incredibile, având baze în Antarctica.

5. Sute de mii de germani și cel puțin 40 de U-Boat lipsesc de la sfârșitul războiului. Documente și martori oculari dovedesc că cel puțin o parte a acestor ambarcațiuni au fost observate în America de Sud, la câteva luni după sfârșitul războiului din Europa.

La scurt timp după întoarcerea sa, amiralul Byrd a început să descrie OZN-uri și alte lucruri văzute în Antarctica. Evident că imediat a fost internat la psihiatrie și la sfârșitul anului 1947 a fost ucis.

 

 

Abonare

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

Contacts and information

Social networks

Most popular categories

Buy This Theme
© 2011 Gadgetine Wordpress theme by orange-themes.com All rights reserved.