Subscribe to RSS

Posts tagged as: natura back to homepage

Lacul „extraterestru” din Canada Lacul „extraterestru” din Canada(0)

Aflat în apropierea localității Osoyoos din Columbia Britanică (Canada), Lacul Pătat este, fără îndoială, una dintre cele mai ciudate ape stătătoare de pe mapamond. Prin aspectul său, pare să fie o parte a unui decor de pe o altă planetă. Fie că este văzut de sus ori de la nivelul solului, într-o anumită parte a anului acest lac oferă imagini nepământene!

Fiind un lac cu aspect neobișnuit, este de bănuit, încă de la prima vedere, că apa sa are proprietăți speciale. Este vorba despre un lac al cărui conținut de săruri este cu mult peste medie. Printre acestea se află la un nivel foarte mare sulfatul de magneziu, precum și sulfații de sodiu și de calciu. În cantități mai mici au fost identificate elemente precum titanul și argintul.

 

În sezonul estival, o mare parte din apa lacului se evaporă și în urmă rămân „pete” mari, ce reprezintă adâncituri de variate culori, pline cu apă bogată în săruri minerale. Caracteristicile fiecărei pete (ochi de apă) vor fi determinate de către substanța predominantă, rămasă în urmă după evaporarea celei mai mari părți din apa lacului.

Pe durata Primului Război Mondial, o parte dintre mineralele din Lacul Pătat au fost extrase, deoarece erau utilizate în fabricarea munițiilor livrate militarilor. În fiecare zi, muncitorii chinezi desfășurau o muncă dificilă, extrăgând până la o tonă de materie primă, ce era trimisă, apoi, la fabricile de muniție aflate în estul Canadei.

 

Pentru băștinașii amerindieni din Valea Okanagan, bizarul lac era cunoscut sub numele de Kliluk, fiind considerat un loc sacru. De aceea, exploatarea substanțelor pe care le conține în scop comercial a generat proteste puternice ale populației native.

Amerindienii știu, de secole, că atât apa Lacului Pătat, cât și nămolul său posedă virtuți tămăduitoare, având, în opinia lor, capacitatea de a vindeca sau ameliora numeroase afecțiuni sau stări de disconfort de tip dureros. O poveste de demult spune că după ce s-au luptat pe viață și pe moarte într-un război de durată, două triburi ai căror membri se urau cumplit au ajuns la un armistițiu doar pentru ca ambele tabere să își poată trata răniții cu apa Lacului Pătat.

 

Vreme de câteva decenii Lacul Pătat a fost deținut de către o anume familie Smith. În urmă cu aproape 40 de ani, membrii acestei familii plănuiau ca pe țărmurile lacului să costruiască un centru balnear, spre disperarea comunității amerindiene, care considera că lacul trebuia să rămână așa cum l-a lăsat Creatorul. Vreme de două decenii, reprezentanții populației native au negociat cu investitorii dornici să își vadă buzunarele doldora și, în urmă cu 16 ani, și-au atins scopul, reușind să-și recupereze lacul, prin cumpărare, achitând o sumă consistentă.

Dacă Lacul Pătat își mai păstrează și astăzi aspectul unic, specific, parcă, unei alte lumi, acest lucru este datorat în cea mai mare parte perseverenței și hotărârii amerindienilor din populația Okanagan – care a viețuit mii de ani pe țărmurile acestei ape stătătoare, în armonie cu Natura și în respect față de minunățiile sale.

 
Crater uriaş apărut în Brazilia Crater uriaş apărut în Brazilia(0)

Cu mare surprindere, cetățenii unei localități liniștite din Brazilia au constatat că, subit, în mijlocul unei plantații de soia s-a format un „crater” imens. O groapă de o adâncime și lărgime înfricoșătoare. Diametrul gropii este de aproape 20 de metri, în vreme ce adâncimea sa nu a fost încă determinată. Cavitatea apărută din senin are o formă de pâlnie și un aspect înspăimântător.Micul și liniștitul oraș în care s-a produs deloc obișnuitul fenomen se numește Coromandel, se află în statul (unitatea federativă) Minas Gerais din Brazilia și are o populație de circa 28.000 de persoane. Populația activă se ocupă, în special, cu agricultura, cultivând mai ales cafea, porumb și soia. În zonă se află și mine de adâncime, din care se extrage calcarul de calitate superioară. Pentru formarea uriașei cavități au fost învinuiți, în primul rând, operatorii economici care au exploatat roca de calcar din adâncuri.

 

Geologii veniți la fața locului au constatat că imensa gaură sub formă de pâlnie s-a format prin prăbușirea plafonului de calcar al cavităților din subteran. Orașul Coromandel și împrejurimile sale se află deasupra unor astfel de cavități. Nu doar exploatarea minieră a rocilor poate duce la producerea unor asemenea fenomene de prăbușire, ci și activitatea carstică din subteran, prin care plafonul de rocă al unor grote se macină, în timp.

Apa provenită din ploile acide (determinate de către poluare) tinde să accentueze procesele de degradare și descompunere a calcarului. Cu timpul, carbonatul de calciu se descompune în calciu, dioxid de carbon și apă. Acesta este unul dintre motivele pentru care sculptorii utilizează mai rar calcarul, pentru realizarea unor monumente destinate să fie amplasate în aer liber. Aceste statui nu trec testul timpului la fel de lesne precum o fac cele sculptate în marmură.

Întrucât în Coromandel, Brazilia, nu s-a mai petrecut, în timpurile recente, un asemenea fenomen de prăbușire subită, locuitorii au crezut inițial, la vederea uriașului crater format peste noapte, că pe plantația de soia din preajma orașului lor a căzut vreun meteorit, mai ales că impresionanta gaură din sol avea forma unei pâlnii.

Această ipoteză a fost exclusă imediat de către profesorii din unitățile de învățământ din localitate, care au arătat că, în cazul unui crater determinat de către impactul cu un meteorit, solul dislocat s-ar fi aflat, în mare cantitate, pe marginile gropii nou formate, nefiind înghițit în adâncuri, ca în cazul de față.

În regiune se află o atracție turistică, numită Poço Verde, ce reprezintă o cavitate ce a luat naștere, cu multă vreme în urmă, în același fel precum „craterul” nou format, și care, cu timpul, s-a transformat într-un lac fermecător.

 
O nouă teorie despre catastrofa de la Cernobîl O nouă teorie despre catastrofa de la Cernobîl(0)

A apărut o nouă  teorie despre catastrofa de la Cernobîl. În 1986, centrala nucleară  nordul Ucrainei a devenit locul celui mai mare accident nuclear din istorie, unde unul dintre cele patru reactoare a explodat. S-a crezut multă vreme că accidentul a fost determinat de o explozie a aburului. Acum, un nou studiu spune altceva.

Câteva evenimente, puse cap la cap, care au avut loc în dimineaţa zilei de 26 aprilie 1986, au contribuit la dezastru. Operatorii au efectuat teste asupra reactorului la energie mică, la care era instabil, şi fără să ia măsurile de siguranţă, scrie Science Alert.

Cercetătorii centralei doreau să realizeze un experiment în care energia ar fi creat abur din apa de răcire, iar aburul ar fi creat la rândul lui energie. Totuşi, sistemul de control automat al reactorului a intervenit, controlând creşterea nivelului de energie.

Din motive care nu sunt cunoscute în totalitate, cineva a iniţiat închiderea de urgenţă. Acest lucru a dus la inserarea tijelor de control din grafit care au adus mai multă apă, ceea ce a dus la crearea unei cantităţi mai mare de abur. Această creştere în presiune şi căldură au rupt tuburile care conţineau combustibilul. Aşadar, se consideră că această primă explozie a avut loc din cauza presiunii cauzate de abur. Acoperişul reactorului a sărit în aer şi s-a eliberat material radioactiv în atmosferă. A doua explozie a avut loc după câteva secunde. Aceasta este teoria care a rămas în picioare.

Acum, fizicianul Lars-Erik De Geer şi echipa sa de de cercetători suedezi de la Universitatea Stockholm, susţin că prima explozie a fost una nucleară. Dacă au dreptate, descoperirile ar contrazice ceea ce se credea despre dezastrul nuclear şi, de asemenea, contrazice ideea conform căreia o astfel de explozie nucleară ar fi imposibilă într-o centrală.

Dacă cercetătorii suedezi au dreptate, materialul radioactiv ar fi ajuns mai sus în atmosferă. Examinarea a scos la iveală că explozia a topit o placă de oţel groasă de doi metri, aflată sub miezul reactorului, ceea ce ar indica o explozie nucleară. De asemenea, un martor ocular, un pescar, a relatat că a văzut o lumină albastră deasupra reactorului, care, din nou, ar indica o astfel de explozie.

Explicaţia se potriveşte şi cu versiunile anterioare ale evenimentelor: miezul a reacţionat cu grafitul, care ar fi declanşat prima explozie.

În ciuda acestui studiu, este foarte posibil să nu ştim niciodată ce a declanşat această explozie sau, altfel spus, care este lanţul complet de greşeli care a dus la această catastrofă. Centrala nucleară Cernobîl este un tip numit RBMK, iar proiectarea lor a fost îmbunătăţită pentru a evita alte dezastre.

Chiar şi dacă nu se vor cunoaşte toate detaliile, „noua teorie îmbogăţeşte înţelegerea noastră asupra efectelor severe care pot fi rezultatul defecţiunilor de proiectare în astfel de reacţii”, a precizat De Geer pentru Fox News.

 
Minele de litiu din Salar de Atacama Minele de litiu din Salar de Atacama(0)

În Salar de Atacama, Chile, la aproximativ 1.000 de km nord de Santiago, se află un imens câmp de mine de litiu, exploatat de Sociedad Química și Minera de Chile (SQM), a treia companie de litiu din lume. Metalul alb-argintiu se găsește dizolvat în saramură, la adâncimi cuprinse între 40-130 de metri sub suprafața deșertului. Acesta este pompat din pământ și turnat în bazine de evaporare superficiale pentru a se usca sub razele Soarelui. Apa se evaporă încet, lăsând în bazine materialul galben, cu impurităţi – „cel mai preţios metal al secolului XXI”…

Litiul, cel mai important lucru din bateriilor reîncărcabile pe care le avem în terminalele noastre mobile, este și cel mai uşor dintre toate metalele cunoscute. Până de curând, litiul era folosit în mici cantităţi pentru producţia sticlei şi ceramicii. Nevoia de litiu a crescut foarte mult în ultimii ani odată ce telefoanele mobile și tabletele ne-au „invadat” viața.

Timp de aproape o jumătate de secol, începând cu anii 1950, sursa principală de litiu din lume a fost mina Kings Mountain din Carolina de Nord, în Statele Unite. Metalul, vital pentru producerea de arme de fuziune nucleară, a fost extras dintr-un mineral silicat numit spodumenă. Deși spodumena poate produce unul dintre cele mai pure bucăți de litiu, procesul este extrem de laborios și costisitor. Când litiul a fost descoperit în câmpurile de sare din America de Sud, companiile de producție de litiu au început să se concentreze asupra extracției metalului din saramură, ceea ce a fost mai puțin costisitor. Până la sfârșitul secolului al XX-lea, mina din Carolina de Nord s-a închis.

Astăzi, necesarul de litiu este oferit de Chile, Argentina şi Bolivia, acolo unde se află cele mai mari rezerve de litiu din lume. Numai Chile produce 43% din necesarul mondial de litiu.

 
Larvele care se hrănesc cu plastic Larvele care se hrănesc cu plastic(0)

Larvele care se hrănesc cu plastic din polietilenă au o comunitate de bacterii digestive mai diversă, ceea ce le ajută să proceseze plasticul, conform studiului cercetătorilor de la Texas Tech University din Lubbock, Statele Unite.

Scufundarea plasticului într-o asemenea populaţie de bacterie poate ajuta la reciclarea acestui material poluant, scrie Science News.

Polietilena este larg folosită pentru a face pungi de plastic şi alte materiale pentru împachetare, dar acesta poate rezista în gropi de gunoi chiar şi sute de ani. Recent, savanţii au identificat mai multe specii de omizi care par să mănânce şi să digere plasticul. Totuşi, aruncarea pungilor într-un coş plin cu aceste organisme nu este o soluţie tocmai practică. De aceea, cercetătorii au dorit să afle secretul acestor organisme, hrănind larvele speciei de molie numită Plodia interpunctella şi analizând bacteria din intestinele acestora.

Grupul de control care avea o dietă bazată pe cereale avea intestinele dominate de o bacterie numită Turicibacter, un grup de bacterii care apare de obicei în sistemul digestiv al animalelor. Omizile care se hrăneau cu plastic au avut o populaţie mai diversă, având comunităţi însemnate de Tepidimonas, Pseudomonas, Rhizobiales şi Methylobacteriaceae.

„Unele dintre aceste bacterii au format colonii şi au ajutat la degradarea plasticului în oceane”, a precizat Anisha Navlekar, co-autoare a acestui studiu. Astfel, „are sens ca aceste microorganisme să ajute omizile să dezintegreze plasticul”.

 

Abonare

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

Contacts and information

Social networks

Most popular categories

Buy This Theme
© 2011 Gadgetine Wordpress theme by orange-themes.com All rights reserved.